Amin.

Si-mi spui sa te cred.. Sa cred in milioanele de aberatii false ce m-au fascinat. Ce aveau sens, logic, atunci, dar nu! Sunt insensibile, goale pe dinauntru si nici macar nu pot sa-ti dea urletul luminii, ci doar un profund suspin al intunericului. N-am mai scris. N-am mai tinut micutul condei in mana de mult, de cand paginile incepusera sa-mi fie scrise de un alt autor, un poet inalt, frumos, cu ochi caprui si plete-I satene in vant. Si un vers imi adoarme mintea. Mi-e dor sa visez in fat-frumos. Mi-e atat de dor..
Sunt egoista, asa de egoista incat as fi in stare sa-ti fur fericirea , iar tu sa ma privesti cu mila, stiind ca totul va avea un sfarsit. Dar stiu! Am intalnit atatea finaluri, tragice, fericite, insa, desi am crezut cu ardoare din clipa in care mi-a scris primul paragraf, am crezut in sfarsitul nebunesc ce ma asteapta, niciodata nu mi-a dat un semn al plecarii sale. Macar de m-ar fi anuntat sa-l ajut la bagaje.
Iubesc. Iubesc atat de des.. atat de profund si te-as iubi in continuare in jumatati de ani, dar nu mai cred in jumatati de vals.